Care sunt limitele antropologiei crestine?

Antropologia este studiul omenirii. Antropologia crestina este studiul omenirii din perspectiva crestina / biblica. Aceasta este, în principal, axata pe natura umanitatii, a modului în care aspectele imaterial si material ale omului se refera unele la altele.

Care sunt limitele antropologiei crestine? / de Marius Vasileanu
(articol postat cu permisiunea si imbarbatarile autorului)

MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (Universitatea Bucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru (Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o tema interdisciplinara in care continua studiile de antropologie a religiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor de istorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut o bogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii, proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, reviste culturale si cu profil spiritual -, producator si realizator de emisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziuni centrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator (departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' si redactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulterior a fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonand departamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmente semneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' al ziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor la Universitatea Bucuresti.

In anul 1994 reveneam la Manastirea Sihastria si, desigur, l-am cautat pe cel care a fost numit "patriarhul monahismului romanesc" - Pr. Ilie Cleopa. Spre deosebire de anii de dinainte de '89, cand avusesem sansa de a locui o vreme acolo, fiind gazduit chiar sub acelasi acoperis cu Sfintia Sa, astazi locul era vizibil mai aglomerat. Parintele tocmai le vorbea oamenilor, o multime de pelerini care sedeau pe numeroasele banci asezate special in preajma chiliei. La un moment dat a venit vorba despre asa-zisii "bioenergeticieni" care invadasera tara, multi fiind din Basarabia.

Pr. Cleopa a spus foarte ferm ca practicile acestora nu au de-a face cu crestinismul ortodox. "Dar la noi in sat este un preot ortodox care are asemenea capacitati speciale", a remarcat o femeie. "Daca este preot ortodox si are crucea in mana este altceva", a incheiat subiectul, autoritar, Pr. Cleopa...

Intr-un cadru in care se discuta despre medicina si teologie, totdeauna isi face loc cercetarea. Sunt nenumarate intrebari care se pun - si nu trebuie ocolite - in legatura cu cercetarea aflata sub incidenta valorilor crestine. Cum ne afecteaza (direct si indirect)? Sunt toate aceste uluitoare deschideri ziditoare? Pr. Andrei Scrima vorbeste despre "spatiul destinat sa adaposteasca elanul unei civilizatii purtatoare de viitor". Ne intrebam: sunt toti vectorii de cercetare - bulversanti, adesea - purtatori de viitor?

In acest context sunt dator sa fac o laudatio Bisericii Ortodoxe Romane (BOR). Pornesc de la un singur exemplu: in conditiile in care exista inca si in Occident si in Romania medici reticenti la practica acupuncturii (nu mai vorbesc de anumiti teologi sau simpli credinciosi), figuri remarcabile ale crestinismului ortodox romanesc au avut o totala lipsa de prejudecati. Cunoscutul duhovnic de la Manastirea Cernica, Pr. Ilarion Argatu, Pr. Dumitru Staniloaie au fost pacientii unuia dintre cei mai mari medici acupunctori romani, Dr. Ioan Ladea. Si despre Pr. Paisie Olaru de la Manastirea Sihastria exista marturii ca a fost tratat la un moment de cumpana a neputintelor trupesti de un medic acupunctor. Dar acupunctura functioneaza pe baza taoismului, un sistem doctrinar a carui relatie cu crestinismul nu a fost (deocamdata) calibrata…

Iata motivele pentru care ne putem intreba imediat: care sunt limitele antropologiei crestine? Mai mult, daca acupunctura functioneaza pe baza unei doctrine traditionale validata de multe milenii de practica neintrerupta, ce se petrece in legatura cu alte, nenumarate, cercetari contemporane ori sisteme sapientiale care interfereaza cu spatiul medical - sunt toate de bun augur pentru un crestin?

In folclorul urban recent a aparut expresia "rosii de plastic", ironizandu-se astfel produsele modificate genetic ce se gasesc pe tarabele din marile orase: rosii care nu putrezesc, tin foarte mult, dar nici nu au vreun gust. Pana unde, ne intrebam, vor merge cercetarea si noile tehnologii, cat mai este pana la construirea unor corpuri umane "de plastic"? Cu alte cuvinte, trebuie sa ne punem niste limite in ceea ce priveste cercetarea - si tehnologia rezultata - daca este sa tinem cont de valorile si de exigentele crestine? Vom pune bariere, tinand seama de axiologia crestina, cercetarilor la nivel genetic, celor din biofizica si biochimie, din fizica cuantica etc.? Exista limite, realmente periculoase, ale cercetarii stiintifice sau doar blocaje la nivelul doctrinei teologice?

La acest punct, un teolog iti va raspunde pe loc: "Toate-mi sunt ingaduite, dar nu toate-mi sunt de folos" (I Corinteni 6, 12). Problema este ca atunci cand ajungem la amanunte concrete, indemnul Sf. Apostol Pavel pare insuficient. Cine si cum face diferenta - in cazurile concrete ale cercetarii medicale?

In vremea sa, Sf. Vasile cel Mare scria un "Indemn catre tineri cum sa foloseasca scrierile eline". Astazi nu avem inca teologi crestini care sa scrie "indreptare" pentru buna folosire a nenumaratelor aspecte ale cercetarii care interfereaza, de pilda, cu medicina. Ma refer la personalitati de anvergura, la eventuale pozitionari pan-ortodoxe ale Sf. Sinod al BOR, iar nu la diversi scribi minori, fie ei si teologi...

Conform lui Evagrie Ponticul, contemplatia duhovniceasca nu poate face niciodata separatie intre Dumnezeu si lume. De unde si imperativul descoperirii legilor lui Dumnezeu ascunse in tainele Creatiei, a "intelesurilor de deasupra Cerurilor". Sa recunoastem deschis - cu smerenie si fara suparare -, foarte putini teologi, putini duhovnici au cunostintele spirituale, dar si harul pentru a patrunde "intelesurile de deasupra Cerurilor" intr-ale cercetarii contemporane!... Si mai trebuie s-o spunem, fara ocolisuri, crestinismul ortodox nu are - inca - raspunsuri coerente la nenumarate dintre intrebarile care sunt la interfata dintre teologie si practica medicala moderna.

Ortodoxia a avut intelepciunea de a fi de acord cu transplantul de organe, dar pune inca stampile (unii le considera prea grabite, lasand impresia ca nu s-a meditat indeajuns) asupra cercetarilor legate de celulele stem, de clonare s.a.m.d. Iar discursul este fluctuant, inegal. In privinta celor de mai sus una iti va spune un profesor de la o facultate de teologie, alta un duhovnic dintr-o manastire. Diferentele sunt uneori uriase, la antipozi - profesorul teolog poate privi cu intelegere, ba chiar aproba o anume chestiune, pe cand duhovnicul o poate diaboliza. Pe cine sa creada studentul in teologie sau simplul credincios (care poate fi medicul)??

Sa precizam: autorul randurilor de fata nu are formata nicidecum o parere definitiva asupra temelor enumerate mai sus. Dimpotriva, asteptam expertizele celor indreptatiti. "Dar intr-o cultura care se respecta, fie ca vorbim de credinta, fie de stiinta, singurii indreptatiti sa vorbeasca sunt specialistii - teologul cu expertiza dogmatica, dar si contemplativa respectiv cercetatorul. Iata de ce ar trebui sa facem o subliniere de bun-simt: oricare ar fi tema luata in discutie, aceasta nu poate fi abordata decat din ambele perspective simultan: si spiritual (duhovnicesc), si stiintific.

Putine sunt persoanele care sa fie capabile de a se aseza cu adevarat in "tabara" celuilalt pentru a genera un dialog real si nu inchipuit. Si totusi exista exceptii, personalitati rarisime, care traiesc simultan in ambele "tabere" - ma gandesc, de pilda, pentru spatiul romanesc contemporan, la Pr. Andrei Scrima, o personalitate uriasa care era acasa pe ambele versante ale cunoasterii. Facand studii de filosofie, matematica si teologie la Universitatea din Bucuresti, Andrei Scrima a fost o scurta vreme, inainte de a se calugari, asistent al marelui profesor de logica Anton Dumitriu. Devenit calugar ortodox - si dupa studii doctorale efectuate in India - a tinut cursuri in diferite locuri ale lumii, despre interpretarea Evangheliei dupa Ioan, bunaoara. Biblioteca sa - donata (dupa plecarea sa la Domnul) Colegiului Noua Europa din Bucuresti - cuprinde trei sectiuni aproape egale ca suprafata: una dedicata crestinismului, alta istoriei religiilor si spiritualitatii universale, iar a treia cartilor de stiinta. Era capabil sa sarbatoreasca bucurandu-se ca un copil de descoperirea a inca unei zecimale dintr-o constanta cosmica (intamplare reala), dar si sa scrie in acelasi timp despre antropologia apofatica, a publicat pagini splendide pornind de la astrofizica, dar si despre Miscarea "Rugul Aprins" al carei membru a fost…

Daca este sa meditam la extinderea limitelor antropologiei crestine, ortodoxia are un potential greu de inchipuit. Iata ce-si nota prin anii '50, Pr. Andrei Scrima ("Antropologia apofatica", Ed. Humanitas, 2005, p. 368): "Sunt din ce in ce mai numeroase semnele aparitiei unui nou mod sau regim al spiritului: acela de dincolo de concept, de marginirea notionala, de fixitatea psihologica. Apare necesitatea de a trece dincolo de limite si de a adanci realitatea pana la chipul sau inefabil si totusi apropriabil, situat dincolo de rigoarea schemelor conceptuale. E un fenomen care nu s-ar fi putut produce acum 3-4 decenii. Intre timp, inteligenta umana s-a afinat, a devenit mai supla, s-a exercitat in efortul dificil al depasirii de sine in atatea domenii ale cunoasterii si gandirii, de la filosofie pana la stiintele exacte. Si poate ca sensul acestor tendinte si transformari este tocmai prepararea mintii umane pentru trecerea in marea cunoastere a non-cunoasterii naturale, pentru primirea pecetei de taina a apofaticului." (subliniere MV).

"Dar darurile enumerate adineaori se gasesc rareori intr-un singur om. Iata de ce propunem aici un exercitiu de imaginatie. Exercitiul la care ma refer este foarte posibil sa fie transpus in practica intrucat exista modelul - evocat mai sus in persoana Pr. Prof. Andrei Scrima, dupa cum sunt alte cateva personalitati de o deschidere similara -, dar exista si conditiile. In atmosfera de libertate de dupa '89 cunosc chiar personal destul de multi tineri care au dubla specializare: una fiind asociata stiintelor exacte (matematica, fizica, medicina etc.), cealalta fiind chiar teologia crestin ortodoxa.

Existand conditiile, un al doilea pas ar fi coagularea si sustinerea (spirituala, financiara, logistica s.a.m.d) unor grupuri interdisciplinare. Stiu din proprie experienta, binefacerile unui astfel de grup sunt imense. Atmosfera, emulatia, bucuria dialogului sunt rareori intalnite cu alte prilejuri. Un al treilea pas al exercitiului de imaginatie tine de felul in care s-ar putea structura launtric un astfel de grup. In spirit crestin, relatia dintre persoane ar trebui sa fie de autentica comuniune crestina. Ceea ce, recunoastem, nu este tocmai simplu nici macar in cadrul unor comunitati crestine "rodate" (obstea unei manastiri sau nucleul "tare" al unei parohii). Suntem constienti insa ca numai comuniunea autentica genereaza o comunicare sincera, fara ipocrizii si formalitati lumesti. Este singura forma de pozitionare corecta fata de autismul care bantuie mai mult sau mai putin deghizat prin lume, cu atat mai acut autismul dintre comunitatea stiintifica si teologi. Resacralizarea actului medical are viitorul deschis"

(Fragment din comunicarea sustinuta la al IX-lea colocviu "Medicina si Teologie",Bistrita-Nasaud, 31 mai - 1 iunie, 2010, care a avut ca tema "Provocarile bioeticii crestine in era noilor tehnologii medicale")

Doamne ajuta!